Julian Poore

Julian PooreÎn timp ce se năştea Julian, tatăl lui dirija repetiţia trupei de juniori la Salvation Army din Alton, Hampshire. De aceea nu este nicio mirare ca la vârsta fragedă de trei ani, Julian cânta deja la fligorn tenor. La cinci ani, după o încercare nereuşită de a ţine cornul, a primit un cornet, instrument la care a şi intrat la Guildhall School of Music, în 1978, studiind cu Horace Barker, Ray Simmons şi John Miller.

In anul 1981 a devenit membru în Chamber Orchestra of Europe, cu care a concertat de atunci în Europa, USA, Australia, şi în Orientul Indepărtat, lucrând cu personalităţi muzicale precum Nikolaus Harnoncourt, Claudio Abbado, Murray Perahia, Gidon Kremer, Heinz Holliger şi Yehudi Menuhin.

Julian se bucură de variatele provocări ale vieţii în lumea muzicală şi a concertat ca solist in concerte de  Haydn, Vivaldi, şi Shostakovich. Predarea, atât individuală cât şi în contextul ansamblurilor, îi aduce multă împlinire; iar el continuă să activeze la Salvation Army, fiind implicat în conducerea organizaţiei locale.